Şinca Nouă Ţinut binecuvântat 2014

Gust de România – Sinca Noua Tinut binecuvântat 2014

Sat European, ȘINCA NOUĂ își află începuturile departe. Vechea vatră a așezării de astăzi
s-a format în jurul unei mănăstiri ortodoxe, pe Dealul Ghie, din dorința românilor de acum câteva sute de ani de a-și păstra credința în care s-au născut. Șincanii se mândresc cu pita lor, dar și cu tradițiile și obiceiurile primite din moși-strămoși. La Lăsata Secului de Paști, obiceiul ROATA ÎN FLĂCĂRI adunĂ feciorii din sat pe un deal, de unde îi poate auzi și vedea toată suflarea. Strigăturile sunt o judecată a fetelor care n-au intrat în rândul lumii, a celor care nu respectă regula obștii. Feciorii slobozesc la vale roțile învelite în paie aprinse, purificând, astfel, spațiul și oamenii înainte de intrarea în Postul Paștelui. Sărbătorile de iarnă la Șinca adună în Vatra satului tradiții și obiceiuri.

Comentariile nu sunt permise.