Festivalul Lăptarului şi Drumul Lemnului

Manifestarea a  început în 1998 şi a devenit deja o tradiţie, fiind considerată una dintre cele mai mari din ţară cu acest specific, unde dă posibilitatea agricultorilor, crescătorilor de animale, procesatorilor de produse alimentare, silvicultorilor, agenţilor economici din industria de profil să îşi promoveze produsele, să stabilească legături de colaborare şi să facă schimburi de experienţă. Din programul acestei sărbători fac parte: manifestări folclorice, concursuri, expoziţii culinare din lapte, carne sau fructe cu degustare, expoziţii de animale unde sunt prezentate zeci de exemplare de bovine, ovine, cabaline, păsări şi animale mici, discuţii şi seminarii pe teme profesionale, divertisment.  La acest târg participă firme al căror obiect de activitate este producerea şi comercializarea utilajelor, destinate prelucrării laptelui şi lucrărilor agricole cu specific montan.

Primăria Câmpulung Moldovenesc, împreună cu Consiliul Judeţean Suceava, organizează în fiecare an, în luna octombrie, Festivalul „Drumul lemnului „.  Festivalul face parte din proiectul finanţat de Uniunea Europeană prin P.O.R. Axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Domeniul major de intervenţie 5.3 – Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică, Operaţiunea – Dezvoltarea şi consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovării produselor specifice şi a activităţilor de marketing specifice. Proiectul include atât Codrii Seculari din Slătioara, Muzeul Lemnului din Câmpulung Moldovenesc, meşteşugarii care realizează diverse obiecte din lemn, cât şi lemnul de rezonanţă din pădurile Bucovinei din care se realizează instrumente muzicale, precum şi plutăritul pe râul Bistriţa.

Gust de Romania – Festivalul Laptarului si Drumul Lemnului Campulung Moldovenesc 2016

Comentariile nu sunt permise.